V. V. - Joc de noroc patologic
Sunt Viorel, am 38 de ani si sunt de profesie economist. Am inceput sa joc in copilarie, cand existau aparate de joc cu maneta, cu totul ocazional. Pana sa joc cu adevarat la aparatele electronice moderne, am jucat ocazional la loterie si destul de mult la pariuri sportive. Daca la loto jucam ocazional, rareori cheltuind peste un milion vechi, la pariuri am jucat o perioada zilnic (2-3 luni). Sumele pierdute la pariuri nu erau prea mari, uneori mai si castigam, dar pierderile erau acoperite din salariu si din ore suplimentare.
Dezastrul in care am ajuns acuma a aparut dupa ce am inceput sa joc, uneori zilnic, la aparatele de joc electronice moderne. Totul a început într-un bar, aproape de casa mea, unde am intrat sa beau o bere. Mi-au venit in minte la inceput cu nostalgie jocurile cu maneta din târg unde jucam cate un ban atunci cand eram mic.
La inceput jucam cate una sau doua sute de mii de lei vechi si beam o bere. Am mers pe acest sistem, fara sa risc, vreun an. Pierdeam cei doua sute de mii, dar nu aveam dorinta pe care o am acum, de a intra din nou sa joc.
Adevaratele probleme au inceput sa apara dupa un an, cand am intrat in cateva cazinouri nou aparute in oras, unde se jucau sume mari si se castigau sume mari. Din acea perioada am inceput sa inventez scuze pentru a pleca de la servici cate 30-40 de minute, sa mint acasa sotia, surorile, toata familia ca trebuie sa stau la servici peste program. Plecam sambata si duminica de acasa pentru a merge la servici (asa stia familia), si ajungeam la aparate. Jucam uneori toti banii din salariu, primiti in ziua de salariu, dupa care mergeam la colegi dupa imprumut.
Inainte eram bine vazut de catre colegi la cei 20 ani vechime in aceeasi institutie, dar acum parca sunt o umbra pentru ei. Acelasi lucru s-a intamplat si cu prietenii si rudele mele. Familia mea este umilita si epuizata fizic si moral. Au incercat de doua ori sa ma ridice din mocirla in care am intrat platindu-mi toate datoriile...
Cateva date din palmaresul meu de jucator:
-am ajuns sa joc zilnic;
-am "cont deschis" la cateva sali de jocuri pentru ca ei stiu ca pana la sfarsitul programului aduc banii pe care ii datorez;
-cea mai mare suma jucata a fost de 4.000 Ron, jucata in 50 de minute;
-cel mai mare castig a fost de 3.000 Ron, dupa ce am jucat 1.000 Ron;
-de cate ori castig las bacsis la angajati; in cele mai multe zile angajatul este cel care castiga iar eu plec fara bani de paine.
-datoriile de pe urma jocurilor incluzand si pe cele facute la surorile mele ca sa-mi achit datoriile se ridică la cateva mii de Euro.
In aceasta istorisire a problemei mele cu boala jocului simt ca nu mai pot sa scriu, ca imi este prea greu si penibil sa vorbesc despre ceea ce a fost in trecut.
Si iata ca sotia mea a gasit aceasta posibilitate de a merge la tratament. Ne-am programat, am ajuns, am fost investigat la aparate si prin teste psihologice si am fost supus la tratament. Cand am iesit si am cautat un local unde sa putem lua masa S-A INTAMPLAT CEVA CARE M-A UIMIT SI M-A PUS PE GANDURI. ANUME, AM DAT CU OCHII PESTE O SALA DE JOCURI, DAR ACUM, DUPA CE IESISEM DE LA TRATAMENT, SALA DE JOCURI PE CARE O VEDEAM MI SE PAREA CA ESTE CEVA SEC CA INCARCATURA, CA SEMNIFICATIE, CA IMAGINE. ATUNCI CAND EU VEDEAM INAINTE O SALA DE JOC, MA INCARCAM, MI SE URCA PARCA CEVA IN GAT, CA SI CUM MA AMBALAM CU SALA DE JOCURI, IN TIMP CE, SIMULTAN, TOATE IDEILE DIN CAP IMI COBORAU PE O TREAPTA INFERIOARA CA FIIND LIPSITE DE IMPORTANŢĂ. ACUM CAND AM VAZUT SALA, ACEASTA ERA ACEASTA ERA SEACA, GOALA (DE NU VEDEAM PARCA NICI OAMENII CARE DE FAPT ERAU ACOLO), VEDEAM SIMPLU O USA SI NISTE PERETI GOI, CA O CUTIE GOALA NESEMNIFICATIVA, SEACA PENTRU MINE COMPARATIV CU MODUL CUM VEDEAM EU INAINTE O SALA DE JOCURI. NU MAI VEDEAM PARCA NICI DESENELE SI RECLAMELE DE PE PERETI CARE ERAU ACOLO LA LOCUL LOR, CA LA ORICE SALA DE JOCURI, NU MAI AVEAM OCHI PENTRU ELE.
Doctorul mi-a explicat ulterior ca asa simt eu diferenta intre situatia in care aveam in suflet toata pulsiunea bolnava care ma impingea sa joc si situatia in care aceasta pulsiune nu mai exista. Adica diferenta intre situatia de dependent si cea de non-dependent.
Am un mare noroc ca sotia tine la mine si imi este alaturi. Dupa ce a vazut testele psihologice de reusita a tratamentului i-a venit si ei inima la loc. Am plecat la drum increzatori ca vom reusi sa lichidam datoriile facute de mine si ca vom trai acum altfel, pentru noi si pentru copilul nostru de aproape 14 ani. Sa dea Dumnezeu.
Acum, dupa ce a trecut deja o saptamana, lucrurile merg bine, nu am avut nici o inclinatie spre joc, ba dimpotriva, am avut ganduri de respingere. Astazi a fost prima mea zi de munca dupa un mic concediu. Eram nerabdator sa ies in oras, sa trec prin acele zone 'periculoase', cu pacanele, ca sa-mi studiez reactia. N-am mai 'focalizat' cu mintea nici o sala sau cazinou si mi-au venit numai ganduri umane si sanatoase, cum sa-mi fac treaba la servici, cum sa-mi obtin al doilea job ca sa-mi platesc datoriile facute, cum pot sa fac sa-i fie mai bine familiei care m-a ajutat atat de mult etc. Pasesc deja intr-o alta viata si ma simt eliberat, dorindu-le acelasi lucru si celorlalti pacienti.
