S. A. - JOC DE NOROC PATOLOGIC

Ma numesc S.A. Nu-mi pot spune numele intreg pentru ca nebunia jocului de noroc este o boala rusinoasa si nu-mi convine sa se afle despre aceasta patima a mea.
Am 31 de ani. Am intrat acum 10 ani intr-o sala de jocuri mecanice cu un prieten, la indemnul acestuia. El nu s-a contaminat de patima jocului, dar eu m-am imbolnavit grav de ea si acum il invidiez. M-au stimulat emotiile castigurilor in asa fel incat sa nu observ pierderile care intre timp m-au saracit. Am ajuns la un moment dat sa pariez zeci de milioane intr-o singura zi din dorinta de a castiga. Pasiunea pe de o parte si pe de alta parte echilibristica complicata facuta pentru a imprumuta bani, pentru a-i castiga cu orice pret, mintind sau ascunzand viciul inclusiv fata de sotie au constituit un calvar ingrozitor. Am datorii enorme de care ma sperii. Am ajuns pe mana camatarilor si stie oricine ca in aceasta situatie iti risti integritatea si viata. Evit creditorii, am devenit fals si extrem de prudent, fac un balet obositor printre termenele de scadenta ale datoriilor, plec dimineata mai devreme de acasa ca sa nu apuce sotia sa ma intrebe unde ma duc, etc.
Am nimerit acum o luna, cu totul din intamplare, la medic si acum, dupa tratament, ma uit la mine si ma mir! Nu am mai jucat de atunci nici o singura data, desi am mai intrat in sala de jocuri! Pentru mine acest lucru este cu totul incredibil. Inseamna ca sunt vindecat. Nu mai sunt sclavul aparatelor de joc. Sunt in continuare inglodat in datorii enorme, vechi, dar sunt bucuros ca mi s-a stins setea de a paria la aparate electronice, ruleta sau poker caraibean. Sunt din nou om, dupa o pauza de zece ani in care am fost un neom si un proscris. Sunt fericit ca acum sunt intreg si lipsit complet de acest viciu, putand sa ma ocup de remedierea ruinei financiare in care ma adusesera jocurile.
P.S. Am omis sa spun ca ma gandisem extrem de serios sa ma sinucid. Orice jucator patimas care pierde multi bani cocheteaza cu asemenea ganduri. Dar acum eu sunt salvat si pretuiesc viata.

logo

logo

logo