N.M. - JOC DE NOROC PATOLOGIC
Sunt N. M. de 34 ani din Iasi, salariat, casatorit, cu un copil, jucator de noroc. Am inceput sa joc de acum 19 ani la masinile mecanice, de cand eram elev si aveam 15 ani. Ieseam cu colegii o data pe saptamana, cumparam cate o bere si jucam banii de buzunar. La scurt timp am castigat o suma mare care m-a facut sa ma simt foarte bine si de atunci am jucat mereu. Dupa ce am inceput sa lucrez am mai rarit-o oarecum cu jocurile.
Am avut acum cativa ani un castig foarte mare de 80 de milioane de lei vechi care mi-a luat mintile. De felul meu sunt un om calculat asa ca o parte din bani i-am dat sotiei, dar pana la urma nu m-am abtinut si i-am pierdut la jocuri pe toti. Dorinta de a juca era mai tare decat mine. Din cauza jocurilor nu am terminat studiile si astfel am ratat cariera militara care-mi era draga mie, in prezent lucrand ca sofer.
Tot din cauza jocurilor mi-am batut odata rau sotia dupa ce bausem desi tineam mult la ea.
Mama mea m-a determinat sa merg sa ma tratez desi eu nu voiam si credeam ca nu sunt bolnav asa de rau.
Am inceput tratamentul medical ambulator si simt ca lucrurile s-au schimbat cu totul. Acum pentru mine jocul este atat de neinsemnat, mai neînsemnat parca decat orice alt lucru pe care l-as putea face. Inainte de tratament, in partea a doua a serviciului ardeam de nerabdare sa se termine programul pentru a ma putea duce la jocuri. Acum, spre terminarea serviciului nu mai simt atractia sa merg cu prietenii la joc ci simt atractie pentru familie, sa merg cat mai repede acasa unde ma simt eu bine. Inainte nu aveam atractia asta pentru casa si pentru ai mei. Simt foarte bine faptul ca m-am schimbat. Acum trec de multe ori cu masina serviciului si cu bani in buzunar prin fata pe la salile de jocuri si ma mira indiferenta pe care o am, in comparatie cu altadata, cand ma simteam fortat sa intru si sa joc. Gandindu-ma cum sa explic indiferenta fata de jocuri de acuma, imi vine sa o compar cu indiferenta fata de tigari. Am fumat si m-am lasat de mult timp si in prezent tigarile nu ma mai atrag absolut de loc. Sunt surprins sa vad ca salile de jocuri nu ma mai atrag la fel cum nu ma mai atrag tigarile si locurile unde se fumeaza, chiar daca poti taia fumul cu cutitul. M-am desobisnuit de tot. Mai pot compara atractia cu magnetismul. Inainte parca exista un magnet si eu eram o bucata de fier. Acum magnetul acela nu mai exista.
Simt ca viata este mai frumoasa. S-a schimbat mult si ceea ce simt eu pentru familie. Inainte, cand imi cerea sotia sau chiar copilul ceva, eu aveam bani in buzunar dar spuneam ca nu am pentru ca trebuia sa-i pastrez pentru jocuri. Pentru copilul meu nu aveam, dar pentru jocuri aveam. Acum simt ca trebuie sa-i fac pe plac copilului sau sotiei, si o fac cu foarte multa placere, gandindu-ma cu parere de rau la sumele uriase de bani pe care le-am lasat in decurs de 19 ani la jocurile de noroc.
Inca ceva foarte interesant: eu jucam mult si jocuri pe calculator. Simteam nevoia sa am un ecran in fata. Copilul nu avea loc de mine la calculator. Nu-i faceam si lui loc pentru ca aveam eu pofta sa ocup locul. Dupa tratament am vazut ca nu mai aveam starea aceea. Daca acum ma roaga copilul ii spun: “Ia-l tata...” si nu mai simt atractie.
Inainte eram incordat. Acum ma simt liber, acum in momentul acesta, ca un om care n-a auzit niciodata de jocuri. Parca sunt un nou-nascut.
