H. L.-A. – Joc de noroc patologic
Povestea mea legata de jocuri a inceput pe la vârsta de 14 ani. Jucam diverse jocuri de noroc cu amicii de pe la bloc, apoi am inceput cu jocurile electronice care m-au atras ca un magnet. La un moment dat am trecut la stadiul in care nu ma mai gandeam decat la ele: parca ar fi devenit dintr-odata un lucru mult mai important decat fusesera pana atunci. Abia asteptam sa mi se termine cursurile la scoala ca sa ma pot duce sa joc. Tot asa, dupa ce m-am angajat, asteptam cu nerabdare salariul pentru a putea sa merg cu el la jocuri. Am ajuns intr-un asa hal de dependenta incat orice imi propuneam sa fac cu banii, nu mai reuseam. Ma porneam sa rezolv o treaba si ma opream la jocuri uitand de mine si de toti ceilalti. Am ajuns de ma hraneam zilnic cu stres iar cei din jurul meu se stresau si ei vazandu-ma pe mine ce trai ajunsesem sa duc.
Am facut credite la banci pentru jocuri si mi-am instrainat o serie de bunuri. Mai rau este ca am si sustras bani si bunuri, si toate astea pentru o distractie tampita, fara nici un sens, numita joc de noroc.
Iubeam atat de mult masinile de jucat, incat familia mea ajunsese sa nu mai conteze aproape deloc pentru mine. Pentru ai mei care ma hraneau nu mai era loc in preocuparile mele. Acum simt o mare nevoie sa-mi rascumpar greseala caci ma simt foarte vinovat fata de ei. Ma simt vinovat in special fata de mama mea, de profesie educatoare, care abia acum inteleg cat era de ingrozita de evolutia mea. Ea incerca sa ma convinga sa ma tratez dar eu nu-mi dadeam seama ca am vreo problema cu jocurile de noroc si refuzam orice ajutor. Ba ma mai si simteam jignit de insistentele ei. Mama mea este cea care s-a zbatut sa gaseasca pentru mine o cale de scapare din boala jocurilor. Eram atat de refractar incat a trebuit sa ma pacaleasca aducandu-mi acasa un jucator tratat si pe fratele acestuia pentru a ma convinge impreuna sa ma tratez si eu. Eu care nici nu intelegeam ca sunt bolnav de boala jocurilor a trebuit sa accept mai mult de rusine sa merg la o intalnire a unui grup de jucatori anonimi pentru ca abia acolo sa mi se deschida ochii.
Nu am avut incotro si am fost nevoit sa merg la medic care m-a supus la tot felul de teste. Am urmat mai multe proceduri de tratament pe care nu le intelegeam prea bine, dar la sfarsitul unei serii am observat ca atunci cand ma gandeam la jocuri nu mai simteam deloc atractia aceea grozava de pana atunci. Intr-o alta zi am facut din nou un test din care s-a observat limpede ca nu mai aveam nici un chef sa ma mai gandesc la jocuri si doctorul a zambit atunci cand l-am intrebat ce-mi facuse de m-am transformat.
Aceste jocuri au constituit o experienta nenorocita si sunt fericit ca am scapat cu ajutor medical de acest calvar. Este extraordinar faptul ca nu imi mai vine sa mai joc, iar cand trec pe langa salile de jocuri acestea nu ma mai atrag deloc, pentru ca au pierdut orice fel de importanta in fata mea.
Am pierdut zile fara numar si ani din viata fara sa realizez nimic, si asta numai din cauza jocurilor. Acest timp pierdut trebuie sa ma apuc acum sa-l recuperez. Sa fac cat mai multe lucruri constructive pentru mine, pentru viata mea si pentru ai mei. Mi-am propus sa redevin un membru de familie pe care sa se poata conta. Abia acum realizez eu cat de singuratic si cat de izolat ajunsesem. Ma parasisera toti prietenii caci atunci cand ii vedeam nu ma gandeam decat cum sa imprumut bani de la ei ca sa pot continua sa joc.
Inca un exemplu, ca sa intelegeti situatia mea. Consolidarea extraordinara a relatiei dintre mine si masinile de jucat nu mai lasa loc pentru alte relatii. Sunt tanar si ar fi fost normal sa imi fac o prietena, dar datorita jocurilor eu nu am mai vorbit de doi ani de zile cu nici o fata.
Jocurile isi au rolul lor in faptul ca nu am avut curajul sa sustin examenul de bacalaureat: imi era greu sa invat si nici nu aveam chef sa ma mai gandesc sa intru la facultate.
Acum doresc sa recuperez tot ce voi putea in situatia mea de jucator dependent vindecat.
